În numele lui Allah, Cel Milostiv,
Îndurător şi pacea şi binecuvîntările asupra Mesagerului Său.
Doar opt zile au mai rămas pînă la plecarea noastră
către Danemarca, la dialogul pe care îl vor începe tinerii noştri Musulmani şi
cărturarii. De fapt, azi nu mi-am propus să vorbesc
despre situaţia cu Danemarca în particular. Sunt aici azi pentru a mă folosi de
această situaţie şi toate variabilele sale pentru a fixa principii distinctive
prin care vom putea exprima cum vedem viitorul, în lumina acestor principii. Mai
mult decât atât, care sunt principiile ce vor supravieţui alături de noi în
lupta noastră de renaştere în următorii 20 de ani, pentru că o asemenea luptă va
fi martoră a numeroase incidente de diferite feluri?
De accea, vreau să folosesc discursul de azi pentru a
fixa două principii majore. Nu intenţionez să vorbesc în amănunt despre problema
Daneză, deoarece această problemă deja s-a rezolvat. Am venit aici să vă vorbesc
despre ceva mult mai grav.
Vă amintiţi incidentul cu Ifk (falsitate) unde
soţia Profetului a fost acuzată şi onoarea ei a fost ameninţată, etc., cum au
rezolvat această spinoasă situaţie însoţitorii Profetului?
Au considerat că acest lucru este o situaţie gravă care
le afectează vieţile.
Pe de altă parte, cum a soluţionat Coranul acest caz?
Coranul a transformat acest incident dintr-o întâmplare
legată de o barieră de timp în principii de implementat de către o naţiune
întreagă până în Ziua Judecăţii de Apoi. Coranul a schimbat acest incident
trecător într-un caz practic, un caz special într-o regulă pentru Musulmani,
regulă aplicabilă până în Ziua Judecăţii de Apoi. La fel, acest incident s-a
transformat într-o regulă pentru o întreagă naţiune. Eu privesc situaţia cu
Danemarca în aceiaşi manieră. Ar trebui să ieşim din acest incident cu o serie
de reguli care vor susţine renaşterea noastră. Dacă dorim să obţinem o
renaştere în următorii 20 de ani, trebuie să realizăm asta acum, deoarece
istoria se repetă şi asemenea incidente reapar.
De aceea, sunt aici azi pentru a vă vorbi despre două
principii, care, în opinia mea, au guvernat problema Daneză. Lăsaţi-mă să încep
cu primul principiu; lăsaţi-mă să încep cu o poveste pe care o cunoaşteţi cu
toţii, şi despre care am mai vorbit în Seera.
Este povestea lui Khabbab Ibnul-Aratt, marele însoţitor. Voi începe cu această
poveste pentru a vă explica ideea. Khabbab Ibnul-Aratt s-a dus la Profet (SAWS)
epuizat de lupta îndelungată împotriva insultelor, abuzurilor şi opresiunii.
S-a dus la Profet (SAWS) când el mai era în umbra
Ka'bei, întins peste Burd-ul său (pătură). Khabbab i-a
spus, "Vei căuta ajutor pentru noi? Te vei ruga lui Allah
pentru noi?" Profetul s-a ridicat, faţa sa s-a înroşit de furie şi a spus,
"Printre naţiunile de dinaintea ta un om (credincios) ar fi fost aruncat în
groapa săpată pentru el, iar trupul i-ar fi fost tăiat în două de un fierăstrău;
totuşi acea (tortură) nu l-ar face să renunţe la religia sa. Trupul său ar fi
fost pieptănat cu piepteni de oţel care i-ar fi îndepărtat carnea de pe oase şi
nervi, totuşi nu şi-ar fi abandonat religia. Pe Allah, această religie (Islamul)
va triumfa pănă cînd un călător din Sana (în Yemen) la Hadrarmaut nu se va teme
de nimic decăt de Allah, sau de un lup pentru oile sale, dar voi (oamenilor)
sunteţi repeziţi.”[1]
Aceasta este prima regulă. Cum adică?! Haideţi să luăm acest hadith şi să-l analizăm în sensurile sale
deoarece este vorba exact de situaţia cu Danemarca.
Să îl discutăm pas cu pas. Khabbab se duce la Profet,
împovărat de injustiţie, tortură şi abuzuri, plângându-se de anii lungi înduraţi
astfel. I-a fost de ajuns, şi vroia ca această suferinţă să se termine, aşa că
a întrebat până când.
Vă amintiţi insultele pe care obişnuiau să le cânte
despre Profet, numindu-l Mudhammam[2]şi despre poezia pe care o scriau pentru a-l ataca?
Vă amintiţi cum făceau glume pe seama sa (SAWS) şi
cum au împrăştiat această denumire, şi cea care a început a fost o femeie care
i-a ridiculizat numele într-o poezie născocită despre cum o să învingă ei
religia sa, poezie în care ea îl numea "Mudhammam"?
În timp ce Însoţitorii sufereau din cauza acestor
insulte, Profetul (SAWS) obişnuia să-i calmeze spunând, “lăsaţi-i, ei îl
insultă pe Mudhammam în timp ce eu sunt 'Muhammad'.” Vă amintiţi diferitele
forme de insultă cărora le-a fost supus?
Cu o altă ocazie, Okba Ibn-Abu-Ma'eet s-a dus şi a
tăiat o cămilă, i-a scos intestinele şi le-a pus pe spatele Profetului în timp
ce acesta se înclina în rugăciune. Profetul a rămas
nemişcat până când fiica sa Fatima a venit şi le-a curăţat de pe spatele lui.
Plângea cu lacrimi amare pentru umilinţa la care fusese supus tatăl ei; Profetul
(SAWS) i-a spus să nu plângă, şi că Allah (SWT) îl va sprijini pe
tatăl ei.
Vă amintiţi un alt incident, când acelaşi Okba
Ibn-Abu-Ma'eet şi-a scos veşmântul, l-a înfăşurat pentru a face din el o
frânghie, apoi l-a pus în jurul gâtului îndrăgitului nostru (SAWS), în
timp ce el se ruga în faţa Ka'bei, până când aproape l-a sufocat.
Khabbab Ibnul-Arat a suferit şi el multe perioade grele. Vă amintiţi ce i s-a
întâmplat înainte să se ducă la Profet? Unii obişnuiau să pună cărbuni aprinşi
pe spatele lui Khabbab până când carnea de pe spatele său se topea şi stingea
focul. Aceasta era starea sa când s-a dus la Profet, obosit de a fi torturat şi
obosit de a auzi insultele adresate Profetului. Ce a fost mai deosebit în
cererea sa, "Vei căuta ajutor pentru noi? Te vei ruga lui Allah pentru
noi?"
Ţineţi minte că el citise în Coran despre cele
întâmplate lui 'Ad, Thamud, şi altor naţiuni care îşi înfruntaseră Profeţii, şi
despre cum Allah îi răzbunase pe aceştia. De aceea, el
s-a dus la Profet pentru a-l ruga să implore împotriva necredincioşilor,
deoarece Allah îi va răspunde la rugăciune şi le va acorda victoria. La ce ne
putem aştepta aici, ştiind cât de sensibil şi milos este Profetul, este ca
acesta să îl bată uşor pe umăr pe Khabbab şi să încerce să îl calmeze. Dimpotrivă, el (SAWS) s-a ridicat drept, faţa i s-a
înroşit de mânie, de ce era mânios?
Deoarece Profetul (SAWS) are un scop pe care
doreşte să îl realizeze. Are un scop pe care doreşte să îl realizeze în 20 de
ani. Şi cu adevărat, scopul său a fost atins după
douăzeci de ani lungi.
Ţineţi cont că Khabbab venise să vorbească despre
agoniile trecutului şi prezentului, pe când Profetul a vorbit despre speranţele
de viitor. Khabbab i-a spus că abuzul devenise de nesuportat, dar Profetul s-a
mâniat pentru că Khabbab nu trăia visul. Profetul are un vis, şi Profetul îi
va arăta acest vis, şi îi va explica acest vis. Profetul îi va arăta visul în
starea naţiunii devenite în douăzeci de ani. Ascultaţi ce spune el (SAWS), "Pe
Allah, această religie (Islamul) va triumfa pănă cînd un călător din Sana (în
Yemen) la Hadrarmaut nu se va teme de nimic decăt de Allah, sau de un lup pentru
oile sale, dar voi (oamenilor) sunteţi repeziţi.”[3]
Remarcaţi că aceste vorbe au fost rostite în perioada în
care Peninsula Arabă era plină de tâlhari, lipsită de siguranţă, iar copii erau
furaţi de la familiile lor, vă amintiţi de Zaib Ibn-Haretha?
Profetul (SAWS) descrie visul, despre cum va fi
naţiunea după douăzeci de ani, şi vorbeşte mai întâi de siguranţă. Este ca şi
cum ar fi vorbit despre ceva de necrezut, aşa cum vorbim şi noi acum despre o
renaştere în următorii douăzeci de ani, iar oamenii ne ridiculizează pentru
visul nostru. Profetul îi spune lui Khabbab că primul stâlp al visului sau
scopului este siguranţa. Apoi trece la alt aspect, ' un călător din Sana (în
Yemen) la Hadrarmaut nu se va teme de nimic decăt de Allah', acela al
credinţei care va umple inimile. În acea vreme,
credinţa nu umplea inimile. Deci, visul era despre siguranţă şi credinţă.
Al treilea aspect pe care l-a adăugat, un călător din
Sana (în Yemen) la Hadrarmaut nu se va teme de nimic decăt de Allah, sau de
un lup pentru oile sale, se referă la prosperitate. Vroia să spună că oile
vor rătăci în siguranţă peste peninsulă, pe când atunci toţi sufereau de sărăcie
lucie. Vorbea despre dezvoltarea economică ce va înflori pe acest pământ
neroditor. Deci, Profetul i-a arătat trei elemente ale noului vis.
În timp ce Khabbab vorbea de agoniile trecutului şi
prezentului, Profetul vroia să vorbească despre viitor. Tu îmi spui să mă rog
împotriva lor, iar eu îţi spun, cum rămâne cu scopul nostru? Tu îmi spui să îi
lăsăm să ardă în Iad, iar eu îţi spun, din nou, cum rămâne cu scopul nostru?
Vedeţi de unde porneşte Khabbab şi unde va ajunge?
Profetul (SAWS) l-a dus în viitor, arătându-i marea săritură care va avea
loc şi dezvoltarea şi prosperitatea ce va urma. Remarcaţi cum Profetul a
insistat asupra celor mai dorite trăsături ale timpului, siguranţa, credinţa şi
prosperitatea. Visul ardea pe baza celor trei lucruri de care societatea are
nevoie în ciuda distanţei la care păreau să se situeze. Aţi prins ideea spre
care ţintesc? Vreau să spun că Profetul nu şi-a dorit să fie o reacţie la
durerea lui Khabbab, ci vroia ca acesta să trăiască visul. Iată de ce a încheiat această conversaţie spunând 'sunteţi
repeziţi', pentru că va veni o vreme când visul va deveni realitate. Oricum, nu va deveni realitate prin reacţii, ci prin muncă
aprigă şi determinare.
Douăzeci de ani mai târziu, tot ce a spus Profetul (SAWS)
a devenit realitate. A venit ziua când " o doamnă într-un Howdah călătorind de
la Al-Hira va (ajunge în siguranţă la Mecca) face tawaf[4]Ka'bei, temându-se de nimeni doar de Allah."[5]
Khabbab a fost influenţat observând durerea trecutului, în timp ce Profetul (SAWS)
a fost influenţat prevăzând speranţele viitorului. Khabbab a fost influenţat de
durata înjustiţiei pe care au suportat-o ani de-a rândul, în timp ce Profetul a
fost influenţat de visul pe care îl vor realiza în anii ce vor veni. Khabbab a
fost influenţat de pasiunea unui adevărat credincios care îşi iubeşte religia şi
Profetul, în timp ce Profetul a fost mintea loială şi proiectantul înţelept al
viitorului. Khabbab a fost influenţat de reacţie, în timp ce Profetul a fost
influenţat de simţul iniţierii şi ingenuităţii de dragul scopului şi convingerii
sale.
După ce v-am spus povestea lui Khabbab cu Profetul (SAWS),
ce a spus Khabbab şi ce a răspuns Profetul, să vedem cum se manifestă exemplul
în viaţa noastră, nu doar în situaţia cu Danemarca, pentru că aceasta se va
încheia mai devreme sau mai târziu, dar haideţi mai bine să solidificăm un
principiu pentru o naţiune care aspiră să realizeze renaşterea sa.
Regula spune că există două şcoli de gândire, una care
crede că naţiunea ar trebui să reacţioneze în relaţie cu istoria noastră lungă
şi dificilă din ultimii douăzeci de ani, pe când cealaltă crede că acţiunile
naţiunii ar trebui să fie în concordanţă cu visul nostru pentru următorii
douăzeci de ani. Simţiţi diferenţa dintre cele două şcoli?
În legătură cu povestea pe care v-am spus-o, naţiunea ar
trebui să reacţioneze în concordanţă cu ce am plănuit pentru următorii douăzeci
de ani. Prima şcoală crede că ar trebui să ne opunem tuturor abuzurilor
trecutului şi prezentului prin toate căile legitime şi posibile.
Pe de altă parte, a doua şcoală crede că planificarea
calculată a viitorului printr-un scop clar şi concret este ceea ce va schimba
realitatea noastră din prezent în momentul realizării ei. Una dintre şcoli este
ca şi maşina de ambulanţă, de câte ori apare o criză, aleargă acolo şi acolo, şi
noi nu ne-am descurca fără ambulanţă. În contrast, cealaltă şcoală crede că
naţiunea trebuie să îşi planteze seminţele fără să ţină cont de cât de puternic
este vântul, şi să aştepte să culeagă roadele. Avem două şcoli de gândire, şi
ambele merită să fie respectate. De aceea, relaţia dintre aceste şcoli trebuie
construită în jurul preţuirii, respectului şi compasiunii, deoarece, aşa cum îmi
amintesc, Dr. Ali Goma' Marele Muftiu al Egiptului, a spus că sunt roluri şi
cazuri care nu au fost înţelese de mulţi din cauza complexităţii lor. Ambele şcoli merită respect, în special când ambele sunt
sincere în intenţiile lor.
Oricum, este dreptul tinerilor de a se gândi la viitor,
de a plănui şi de a construi mâinele nostru. Vreau să vă spun că problema
Daneză nu a fost neaşteptată; toate mişcările noastre au pornit de la Făcătorii
de Viaţă. Pe data de 15 aprilie 2004, data episodului, ne-am propus să visăm
despre cum va fi ţara noastră peste douăzeci de ani. Când am vorbit de aceste
lucruri, aveam povestea lui Khabbab cu Profetul (SAWS) în minte. Ce
aveam în minte atunci a fost că Profetul caută viitorul, şi vrea ca faptele
noastre să nu fie doar reacţii. Îmi amintesc că în aceste zile toată lumea a
început să ne trimită visele, tineri, femei, copii, toată lumea. Am adăugat un
numărător la siteul nostru pentru a calcula numărul oamenilor care au
interacţionat cu ideea respectivă şi, spre surprinderea noastră, numărul era de
peste 700.000, deoarece oamenii doreau ca cineva să le spună sau să ajungă la o
înţelegere referitor la cum va fi viitorul nostru. După ce am primit 700.000 de
vise, i-am încurajat pe oameni să le sorteze, aşa că au început să vorbească
despre visele şi problemele lor ca lipsa unui loc de muncă, sănătatea, educaţia,
gradul de religiozitate, etc. În mod consecvent, ne-am regăsit întorcându-ne la
hadithul Profetului: siguranţa, statutul finaciar, şi credinţa.
Astfel încât am ales ca sloganul nostru de renaştere în
următorii douăzeci de ani să fie 'Dezvoltare prin Credinţă', şi am început din
acest moment să ne îndeplinim visul. Vrem să fim iniţiatorii vizualizării
viitorului. În ultimul episod al programului meu 'Pe
Calea Celui Iubit' am insistat asupra unui aspect în mod foarte clar, şi
anume că ar trebui să învăţăm de la Profet să fim iniţiatori ce plănuiesc pentru
viitor, şi am insistat că nu va fi speranţă pentru această naţiune de a renaşte
în următorii douăzeci de ani, fără un vis şi o viziune.
Ţin minte că însoţitorilor Profetului le-a displăcut
tratatul de la Hudaybiya deoarece ei credeau că înseamnă pierderea drepturilor,
iar Omar Ibnul-Khattab s-a plâns Profetului despre asta. Timpul a trecut iar rezultatul tratatului s-a dovedit mult mai
măreţ decât au anticipat ei. Numărul oamenilor care au intrat în Islam în
aceşti doi ani a întrecut numărul celor care s-au alăturat Islamului de când
Profetul a început chemarea către Islam, şi asta datorită faptului că profetul
plănuia pentru viitor şi a aprobat compromisuri fără valoare care nu îi vor
afecta în acest stadiu.
Aş vrea să insist asupra faptului că ceea ce spun acum nu
înseamnă că suntem împotriva opoziţiei, sau că vom trece la înfăptuirea
planurilor noastre fără să ţinem cont de ce se întâmplă cu naţiunea noastră.
Nu am spus asta, şi nu este în mâna mea să spun una ca
asta. De aceea la începutul dilemei cu Danemarca am
susţinut opoziţia şi boicotul. Oricum, ce spun este că nu trebuie să uităm
despre iniţierea noastră, nu trebuie să ne neglijăm viitorul. Naţiunea noastră
nu trebuie să stea mereu în poziţia de reacţie fără a determina propriul curs de
acţiune pentru viitor. Aceasta este poziţia noastră şi asta este ceea ce
am spus. De fapt, generaţiile noastre de acum au uitat despre
iniţiere, şi când am fost forţaţi să ne opunem tragicelor evenimente, am uitat
să plănuim pentru viitor.
Lăsaţi-mă să fiu sincer cu voi, dacă nu ne plănuim
viitorul, dacă guvernele, cărturarii, oamenii de ştiinţă, şi gânditorii
creativi, nu acordă atenţie viselor tineretului şi nu le îmbunătăţesc, nu vom
obţine nimic niciodată. Aceste vise sunt încă imature şi
au nevoie de îmbunătăţire, dar această şcoală de gândire nu trebuie neglijată.
În contrast, cu toţii am acordat atenţie unor desene ale unei persoane demne de
dispreţ, şi i-am căutat cu toţii. Nu este mai logic să dăm atenţie desenelor
tinerilor care îşi închipuie ţara lor douăzeci de ani de acum încolo? Şi vedeţi
ce au făcut? De aceea îi îndemn pe cărturarii acestei naţiuni să ia în
considerare aceste vise. Generaţia matură şi cărturarii ar trebui să ţină cont
în mod egal de această problemă, aşa cum a făcut-o generaţia tânără. Dacă nu ne
desenăm singuri visele, alţii o vor face pentru noi, şi în acest caz vom avea
multe desene reprezentându-ne viitorul. În acest moment, nu vom privi către un
viitor luminos. Vorbind sincer, nu este cumva starea noastră actuală rezultatul
picturilor despre viitorul nostru făcute de alţii acum 100 de ani? Nu sunt
problemele noastre o consecinţă a faptului că nu ne-am desenat visele cu
propriile mâini? Nu este oare această şcoală de gândire demnă de respect pentru
că gândeşte în acest fel, cu tot respectul faţă de cealaltă şcoală?
Acesta a fost primul principiu.
Am spus că vrem să desenăm din toate aceste evenimente două principii.
Aceste două principii vor reglementa proiectul nostru de
renaştere pentru următorii douăzeci de ani. Primul principiu este că există
două şcoli de gândire, şi că ambele sunt bune.
Prima şcoală de gândire cheamă la ridicarea în faţa
oricăror atacuri şi la înfruntarea oricăror atacuri trecute sau viitoare.
A doua şcoală accentuează construirea viitorului şi
plănuirea pentru atingerea scopului, păstrând drepturile noastre şi nerenunţând
la ele. Construirea viitorului este ceea ce va schimba situaţia curentă şi ceea
ce va reforma totul. Ne vom concentra pe un vis şi nu vom fi distraşi de la el
de nici un fel de evenimnente de ici sau colo, timp în care ne vom păstra
drepturile.
Aceasta a fost prima bază, iar a doua şcoală de gândire
care lucrează pentru construirea viitorului a fost rezultatul incidentului
relatat mai devreme dintre Profet şi Khabbab Ibnul- Arat. Khabbab vorbea
depre trecutul dureros şi despre prezentul chinuitor. Profetul
l-a dus în cu totul altă direcţie, la construirea viitorului. I-a
construit un vis frumos, care oferea siguranşă, credinţă şi boom economic.
Inshallah, visul nostru va fi similar şi viitorul va fi al
nostru. Acesta este punctul de plecare pe care ne bazăm.
A doua regulă în care Danemarca este doar o situaţie trecătoare dar
totuşi serveşte ca exemplu practic: ce ştim despre Musulmanii din Vest şi din
Europa?
Care este situaţia în Europa şi care sunt repercusiunile?
Trăind în Vest din 2002 până în 2006, datorită anumitor circumstanţe, am
fost martor ocular, şi a vedea nu este a auzi.
Fraţii şi surorile noastre din Arabia Saudită, Egipt şi Maroc, s-au
trezit într-o dimineaţă şi au văzut caricaturile… Au strigat şi
este dreptul lor… Au obiectat şi acesta este tot dreptul lor… Au boicotat şi
este dreptul lor, cu excepţia violenţei.
Dar ceea ce aţi văzut voi a fost actul patru, nu aţi
văzut evenimentele de la începutul lor. De aceea trebuie să vedeţi acest lucru
de la faţa locului pentru a ştii unde să plasaţi acest eveniment specific şi
pentru ca să îi evaluaţi importanţa conform desfăşurării situaţiei, şi să
înţelegeţi cum afectează restul filmului şi oamenii din el.
Ca martor ocular, vă voi relata părţi din film şi nu le
voi alege pe cele ciudate, ci pe cele de influenţă importantă. Nu voi nara
într-un jargon ştiinţific. Vă voi spune poveşti din vest.
Voi începe cu poveşti ale Musulmanilor din vest. Văd
imaginea şi o voi descrie.
Văd un doctor în imagine. Numele său este Omar
Al-Sheik. Este un Musulman pios care şi-a dedicat multă atenţie clinicii sale.
Acum două săptămâni, Ministrul Sănătăţii a luat legătura cu el şi l-a rugat să
fie responsabil de monitorizarea tuturor clinicilor din regiunea Midlands,
indiferent de cine conduce aceste clinici, Musulman sau Creştin sau Evreu sau
Hindu. Eşti cel mai bun din Midlands şi am dori să îţi asumi această
responsabilitate. Nu sunt mulţi cei care ştiu această poveste despre Dr Omar
Al- Sheik, poate nimeni.
O altă imagine arată un Musulman care a intrat în Europa cu o viză falsă
şi a pretins că era şomer şi a fost arătat la televizor, pentru că de cealaltă
parte sunt complotişti care sunt împotriva Islamului şi sunt duşmani. A apărut
la televiziune spunând că “vă vom da afară din Marea Britanie (în timp ce
pretindea că este şomer) şi vă vom da afară de pe pământul vostru şi vă vom lua
femeile şi fiicele ca recompensă”. Asta este ceea ce au scris unele ziare.
Când intrăm în ţările voastre, venim pentru a cuceri şi teroriza astfel că
avutul vostru şi femeile voastre devin o achiziţie legitimă. Şi dacă uităm să
precizăm asta când intrăm, plecăm şi ne reînoim intenţia pentru ca atunci când
ne vom întoarce vom avea dreptul la avutul şi femeile voastre: Un exemplu rar
şi denaturat care s-a bucurat de multă publicitate.
În altă imagine îl văd pe Ousama dintr-un sat din Austria. Este originar
din Siria. S-a dus la serviciul de pompieri şi s-a oferit voluntar (deoarece
serviciul lor de pompieri funcţionează cu voluntari). S-au
uitat la el şi au râs, (toate aceste poveşti sunt adevărate), au râs şi au spus,
“Dar noi nu stingem focuri în case Musulmane”. El a întrebat, “De ce
spuneţi una ca asta?” Ei au replicat, “Pentru că vouă vă pasă numai de
treburile voastre în ţara noastră, sunteţi aici să luaţi, nu să daţi, dar
serviciul nostru acoperă toate casele nu doar pe cele Musulmane.”
El a spus, “Iar eu sunt aici să sting focul în orice casă.” S-a
oferit voluntar la serviciul de pompieri şi în două luni a devenit cea mai
populară persoană din sat. Un sătean a venit şi i-a spus “Islamul este cu
adevărat frumos.” Astfel s-a schimbat poziţia sa în societate.
Văd o scenă cu un tânăr Arab, povestea lui a fost
publicată acum câţiva ani. A urcat în metrou noaptea târziu pentru a se asigura
ca nu este nimeni în jur. A dus cu el un cuţit mare şi a început să taie
scaunele în semn de răzbunare. Nu a realizat că este filmat de camerele
de securitate. Ştirea a apărut în ziare şi pe satelit arătându-l sfâşiind
scaunele. Am fost martor la aceste poveşti şi respect ceea ce
înseamnă să fii martor în religia noastră. De aceea vă arăt un spectru larg.
Văd în film imagini prezentându-l pe Dr Hani Al-Banna care reprezintă o
organizaţie măreaţă, de ajutor Islamic. Împart bunătatea în lume. Este o
personalitate care face Musulmanii din Europa şi pe cei din vest mândri deoarece
există în Europa cineva numit Hani Al-Banna.
Văd imaginea soţiei mele. După evenimentele din 7/7, a luat autobuzul,
purtând hijab. Autobuzul s-a oprit, iar oamenii din autobuz i-au spus ori
vei fi percheziţionată ori vei părăsi acest autobuz, deşi nu există lege care să
permită aşa ceva. Soţia mea s-a simţit umilită, a refuzat să fie
percheziţionată, şi a spus, “Nu am făcut nimic rău pentru a fi
percheziţionată.” Autobuzul a rămas pe loc. În cele din urmă, a trebuit să
plece, rănită şi plângând. Spre surpriza ei, o englezoaică a urmat-o şi i-a
spus “iartă-ne, dar ne este teamă şi nu vrem să murim.”
Îl văd pe Dan, un tânăr englez convertit la Islam când l-a văzut pe
prietenul său luând o hârtie de pe jos şi punând-o în coş. I-a
spus prietenului său, “Nu ştiam că Arabii se preocupă de asemenea lucruri.” El
a răspuns, “Nu, Profetul nostru ne-a ordonat să facem asta.” El a spus,
“Profetul vostru care trăia în deşert v-a ordonat să nu lăsaţi o hârtie pe
jos?” Iar el i-a spus, “Lasa-mă să-ţi spun ce altceva ne-a mai ordonat…”
Dan s-a convertit la Islam. A fost un student mediu.
Părinţii lui nu-i mai vorbeau după ce s-a convertit, dar a devenit unul dintre
cei mai buni studenţi la facultatea de medicină. Şi-a ţinut relaţiile de
familie şi s-a căsătorit cu o tânără egipteancă care studia acolo. Familia
lui a aprobat căsnicia. Un exemplu frumos de succes.
Văd imagini cu cartiere unde sunt concentraţi Musulmanii.
Nu v-aş sfătui să mergeţi acolo. Europenii refuză să meargă deoarece în aceste
arii drogurile sunt răspândite. Câteodată şi crimele.
Văd în film Musulmani care au trăit în vest şi care au
avut succes şi când acest lucru s-a întâmplat s-au ruşinat de credinţa lor (de
Islam) şi au considerat că din atitudinea vestică face parte batjocura Islamului
şi a Musulmanilor, şi au fost toţi dispreţuiţi de vest, laolaltă cu naţiunea
noastră, cu moştenirea noastră şi cu civilizaţia noastră.
Văd un loc minunat în Birmingham numit “Amanat Mu’ath”
administrat de fraţii noştri din Yemen. Este un loc de cunoaştere, cultură,
sport, rugăciune şi facere de bine. Din păcate, este exclusiv pentru
Musulmani. Vesticii nu merg acolo, nu pentru că cei din Yemen
au făcut asta cu scop precis, ci pentru că felul lor de gândire i-a dus la
izolare.
Văd predicatori excepţionali care, odată ce au apărut în
vest şi au început să vorbească limbajul vestului, uşile canalelor de satelit li
s-au deschis larg. Oricum, sunt puţini ca număr, şi nu schimbă opinia
publică.
Acesta este filmul pe care îl văd. Aceştia sunt Musulmanii din vest, dar
cum rămâne cu ne-Musulmanii. V-am spus, aţi intrat abia la
actul patru, aţi intrat la publicarea caricaturilor. Să aruncăm o privire la
ne-Musulmanii din Vest.
Văd un bărbat care deţine un canal de satelit şi care
urăşte Musulmanii. Pe canalul său arată doar cele mai rele lucruri posibile
despre Islam şi Musulmani. Dacă cumva apare un Musulman decent, ia cel mai rău
cuvânt pe care acesta l-a rostit în discursul său şi îl cataloghează cu el.
Văd în film un eminent profesor de sociologie, Dr Mamoun
Al-Mubayyed, care trăieşte în Irlanda.
S-a mutat cu soţia lui acoperită şi copii săi într-o casă
mare. În seara mutării ploua şi curentul a căzut, ceea ce se întâmplă rar în
Europa. Au auzit o bătaie la uşă. Era o doamnă bătrănă, irlandeză, vecina
lor. Ea a spus, “V-am adus nişte lumănări. Este prima voastră zi aici şi am
fost îngrijorată să nu dormiţi în întuneric cu copii”. A fost uimit de gestul
ei, aproape neîncrezător.
Îl văd pe Mido, faimosul fotbalist Arab de la Tottenham.
În prima lui zi pe teren, nişte spectatori rasişti au început să strige la el
doar pentru că este Arab Musulman. Oricum, restul spectatorilor l-au
aplaudat şi încurajat.
Îl văd pe vecinul meu aici, în Marea Britanie, şi cum în prima săptămână
când ne-am mutat ne privea cu amărăciune şi de la distanţă fiind obligat să
locuiască lângă nişte oameni ca noi. După o lună din bunul tratament Islamic al
vecinilor, se trezeşte la şase sau şapte dimineaţa pentru a îndepărta gheaţa de
pe maşina soţiei mele cu care ea îl duce pe fiul nostru la şcoală. Acesta este
el, înainte şi după.
Văd într-un aeroport englez, un ofiţer însărcinat cu
controlul paşapoartelor. Ei sunt păzitorii Marii Britanii. Văd o femeie cu
văl. Câteodată este dificil în ţările arabe pentru femei cu văl să lucreze în
anumite poziţii. Prezenţa ei în aeroportul Heathrow este un mesaj către întreaga
lume.
Văd o stewardesă elveţiană, prietenul meu Mustafa Abbas a
fost în zborul ei. Călătorea din Elveţia către Austria. Avionul a
decolat; nu era o călătorie lungă. Prietenul meu Mustafa Abbas, care avea o
barbă foarte frumoasă, a mers la toaletă şi s-a spălat pentru rugăciune (wudu’).
Când a ieşit, însoţitoarea de zbor s-a uitat şi a văzut apă pe jos. Nu ştia
nimic despre Islam. S-a aşezat pe scaunul său pentru a se ruga şi a spus,
“Allahu Akbar”. Aceasta este o poveste adevărată. Stewardesa a crezut că
era o tentativă de a arunca avionul în aer şi că aceasta este expresia rostită
în operaţiunile cu bombe. Aşa că l-a reclamat. Avionul a
aterizat de urgenţă. S-au întors pe acelaşi aeroport. Mustafa a fost arestat
şi avionul cercetat. N-au găsit nimic şi au luat-o la întrebări pe stewardesă.
Acesata a spus, “Nu ştiam că această expresie este pentru rugăciune, am crezut
că este pentru bombardare.”
L-au eliberat pe Mustafa şi i-au cerut scuze.
O văd în imagine pe Karima, o fată marocană care
trăieşte în Franţa şi studiază contabilitatea. Când Karima studia în
Universitate, a apărut legea franceză care interzicea purtarea hijab-ului
în şcoli. Karima era deja cu văl, dar profesorul ei de contabilitate, care ura
Musulmanii, i-a spus, “O să-ţi văd părul acum!” Ea a răspuns, “O să port o
pălărie aşa cum fac franţuzoaicele.” Profesorul a replicat, “Ori îţi văd părul,
ori părăseşti clasa.” Ceilalţi studenţi au intervenit. În cele din urmă
profesorul a renunţat, dar Karima a fost aşezată în fundul clasei. Şi asta este
parte din film.
Văd în film un ministru german, care a spus unei delegaţii care a vrut să
vorbească despre unele cereri ale Musulmanilor, "De ce vă grăbiţi, faceţi copii
încontinu şi vă înmulţiţi, iar noi suntem mai bătrâni şi mai puţini.
În 20 de ani, veţi fi cea mai mare forţă în Europa."
Îl văd pe Dr. Walter, profesor la Universitatea Oxford. L-am cunoscut şi
l-am întrebat, “până când va continua aceast conflict dublu?” El a spus, “hai
să fim practici. Ştii cum îi privesc cei mai mulţi Europeni pe
Musulmani?” Iată ce gândesc, “Aţi venit în ţara noastră pentru a beneficia de
libertate, de cunoaştere, prosperitate şi asistenţă medicală. Ce ne-aţi adus voi
nouă? Aţi împărţit ţara noastră cu noi, dar nu ne-aşi dat nimic. Aţi
luat şi nu ne-aţi dat. Umblaţi de colo colo spunând că acestea sunt cuvintele
Profetului vostru. Uitaţi-vă la Musulmanii din Europa. Câţi
dintre ei contribuie şi câţi nu.”
O văd în film pe Debbie. S-a converit la Islam. Soţul
ei a divorţat de ea iar mama ei a dat-o afară din casă. Şi-a luat fiul de zece
ani, pe Shean, cu ea. A lucrat în organizaţia noastră, Fundaţia Un Bun
Început. Fiul ei a întrebat-o, “Islamul ne separă de familiile
noastre?” L-am luat pe Shean cu mine la antrenamente de fotbal şi la masă în
oraş pentru a-l binedispune. El mi-a zis odată, “Este pentru prima dată când
simt că Islamul este drăguţ!” (mulţumită unui joc de fotbal)
Văd un important diplomat din vest care s-a întâlnit cu o
delegaţie de oameni de afaceri într-una din ţările noastre Arabe. Prima sa
întrebare a fost “Care este visul pentru ţara voastră în douăzeci de ani de acum
încolo?” Nu el mi-a povestit asta, un membru a delegaţiei a făcut-o. “Cum îl
vedeţi (viitorul)?” Delegaţii au început să transpire şi să îşi stoarcă
mintea. Nu au găsit răspunsuri imediate, însă nu au fost puşi într-o lumină
proastă. Diplomatul a continuat, “eu văd asta şi asta…”
Văd în film sute ca cei care au făcut caricaturile, care
îşi doresc ca Musulmanii să facă şi mai multe greşeli, ca să fie aruncaţi afară
din Europa pentru ca nici un Musulman să nu mai rămână acolo.
Văd în film şcoala fiului meu, Ali. Cu o lună înainte de
a începe cursurile, şcoala a trimis o învăţătoare pentru a ne intervieva pe mine
şi pe soţia mea. Ea a spus, “Fiul dvs. va veni la o şcoală cu majoritate de
elevi englezi şi câţiva Musulmani. Este ceva ce aţi dori să luăm în considerare
pentru el ca Musulman, pentru a nu simţi că acasă i se spune un lucru şi la
şcoală altul?”
Văd deasemenea ziua de Sărbătoare (Eid), ultima. Eu eram
la Hajj (pelerinaj). Fiul meu era în Anglia. A primit un cadou
de la şcoală acasă, “am aflat că această zi este o zi de sărbătoare pentru
Musulmani, Un Eid Fericit” Ei nu ştiu cine sunt, dar au trimis cadouri tuturor
copiilor Musulmani.
Mai văd şi un foarte popular restaurant cu specific de
pui în Marea Britanie. Se numeşte “Nando’s”. A început să deschidă alte
restaurante şi serveşte doar pui Halal (permis).
Văd una dintre cele mai mari bănci, HSBC, deschizând în
Marea Britanie, sedii pentru activitatea bancară islamică. Iar când am întrebat
de ce restaurantele halal şi de ce băncile islamice, mi s-a spus, “Sunteţi 20 de
milioane şi în curând veţi fi 30 de milioane. Trebuie să ne adresăm cerinţelor
voastre pentru a ne creşte profitul.”
Sper că am reuşit să descriu imaginea adevărată.
De când cu evenimentele din Danemrca, am spus lucruri care necesită
clarificare.
Am spus că sunt trei segmente: unul pentru Musulmani,
unul pentru duşmanii Islamului şi un segment mare pentru ne-Musulmanii neutrii.
Duşmanii Islamului încearcă să tragă de partea lor acest
mare segement pentru că nu au reuşit să se confrunte cu Musulmanii singuri.
Soluţia lor a fost să privească în tabăra neutră şi să o atragă către tabăra
duşmană şi să caute căi pentru a face asta.
Înainte de a ajunge la cele trei segmente, a trebuit să
vă spun poveştile pentru a înţelege ce reprezintă ele. Un segment pentru
Musulmani care suferă mari injustiţii şi un segment pentru duşmanii Islamului
care vor să distrugă Islamul şi pe Musulmani şi un segment care ar putea fi o
mare pierdere. M-aţi urmărit de la început. Aveţi grijă, este o parte din film,
nu ştiu dacă l-aţi văzut sau nu, dar este o parte extinsă. Această parte spune
că cei 20 de milioane care trăiesc în vest sunt un depozit în mâinile vestului,
în guvernare sau oameni. Cei 20 de milioane din vest care, bazându-ne pe ce aţi
auzit aici azi, ar putea avea un viitor mai clar.
Vede cineva această problemă aşa?
Cei 20 sau 30 de milioane ar putea fi exterminaţi mâine
sau aruncaţi afară din Europa.
Să uităm de cele 20 de milioane, ce ziceţi de cei 200 000
de Musulmani din Danemarca? Comunitatea Islamică, încerc să explic de ce se
poartă altfel decât noi şi de ce reacţiile Musulmanilor din Europa sunt diferite
de cele ale Musulmanilor din ţările Arabe.
Sunt martor ocular şi văd toate acestea în jurul meu. De
aceea acest lucru nu este doar o problemă de lege Islamică, de halal sau
haram. Este o problemă de percepere a realităţii şi a imaginii
complete.
De aceea cei 20 sau 30 de milioane de Musulmani care
trăiesc în Europa pot fi aruncaţi afară sau ucişi. Credeţi că exagerez.
Aţi uitat de Andaluzia?
Pentru că este o poveste veche, veche de 500 de ani?
Aţi uitat ce ni s-a întâmplat după 800 de ani în Spania?
Am fost daţi afară şi Musulmanii au fost arşi.
Un număr mare au fost torturaţi şi omorâţi de inchiziţia
spaniolă.
Mai mult decât atât, au fost forţaţi din nou în
Creştinism.
Nu asta s-a întâmplat?
Ce facem azi pentru situaţia aceea?
Nimic, este o situaţie atât de veche. Au trecut 500 de
ani.
Dar dacă asta s-ar întâmpla Musulmanilor din Europa azi?
Celor 200 000 de Musulmani?
Ce vom putea oferi în termeni ca guvernare, oameni,
armate?
Poate spuneţi că asta a fost acum 500 de ani, istoria nu
se va repeta.
Lăsaţi-mă să vă spun ce s-a întâmplat mai bine de 10 ani,
în Bosnia. Musulmanii au fost curăţaţi etnic în Bosnia şi îngropaţi în morminte
comune.
Ce am făcut pentru Bosnia în termeni ca guvernare,
oameni, armate?
Au fost reacţii (primul principiu) şi au fost lacrimi.
Îl iubim pe Allah şi iubim Musulmanii. Suntem sinceri în
reacţiile noastre dar facem faţă atacurilor doar în trecut şi în prezent,
niciodată în viitor. M-am întors la primul principiu.
Al doilea principiu spune “din cauză a ceea ce am depozitat în Europa, şi
de dragul viitorului Musulmanilor din Europa… pentru aceste două lucruri…”al
doilea principiu spune,“ Nu sunt coexistenţa şi discuţiile mai bune?" nu mai
bune, ci o alternativă importantă. Sunt dosare ce trebuie
deschise şi role de film ce trebuie văzute. Gândiţi-vă la oamenii aceştia şi
veţi vedea întregul film.
Înţelegeţi acum sensul cuvântului coexistenţă pe care l-am promovat de
doi ani încoace? Până şi tema mea de doctorat este “Islam şi coexistenţa cu
cealaltă parte.” Pentru că acesta este sensul pe care îl văd.
Ce vrem pentru Musulmanii din Europa: izolare,
confruntare sau coexistenţă?
Luaţi povestea de azi, cu toate variaţiile şi spectrul
larg şi decideţi ce vrem.
Fata acoperită de 17 ani din Danemarca este tot sora
noastră şi ne facem griji pentru ea. Merge zilnic la Universitatea din
Copenhaga purtând hijab.
Andaluzia, acum 500 de ani şi Bosnia de mai bine de 10
ani.
Trebuie să realizăm că emoţiile sunt un lucru minunat,
sentimentele pentru Islam sunt minunate, dar mintea care plănuieşte şi vede
întreaga imagine este foarte importantă.
Profetul (SAWS) ar fi putut răspunde emoţiilor lui
Khabbab şi s-ar fi putut ruga, dar în schimb s-a supărat şi l-a rugat să aibă o
viziune. “Dar sunteţi repeziţi” spune acest hadith şi trebuie să analizăm acest
lucru. Discursul de azi nu este pentru Danemarca ci pentru următorii 20 de
ani. Sper să îi dăm atenţia cuvenită şi să permitem să ajungă la lume şi la
Musulmani. M-am rugat ore îndelungi înainte să mă aşez să scriu, “Te rog Allah
să mă faci să spun ce este de folos naţiunii iubitului tău Muhammad”.
Acestea au fost cele două principii:
Unu: plănuirea viitorului,
Doi: coexistenţa şi dialogul sunt o opţiune mai bună
pentru spirite şi pentru păstrarea acestei religii.
Îl rog pe Allah să binecuvânteze şi să păstreze această
naţiune şi să îi dea putere. Inshallah, viitorul va aduce o mare prosperitate
acestei naţiuni.
